PENNE CU RAGÙ IN BIANCO
INGREDIENTE:
4 porții
SUPĂ DE LEGUME:
1 tulpină de țelină cu frunze
1 morcov
1 ceapă
1 cățel de usturoi
6 roșii cherry
ulei
1, 5 l apă rece
un praf de sare
RAGÙ:
1 kg carne de porc (mușchi) sau vită
1 ceapă
1 morcov
2 tulpini de țelină cu frunze
15 roșii cherry
100 gr unt
rozmarin verde sau uscat
piper
PASTE:
500 gr penne
MOD DE PREPARARE:
SUPA DE LEGUME:
Legumele se curată și se spală.
Tăiate pe jumătate se călesc în câteva linguri de ulei, timp de câteva minute.
RAGÙ :
Ceapa, țelina și morcovul se toacă mărunt, iar roșiile se taie în jumătăți.
Carnea se curată de pieliță si grasime, deoarece la ragù se folosește carne macră.
Se poate folosi carne de porc sau vită.
Carnea se feliază subțire apoi se taie în fâșii și se taie cât mai mărunt.
Sfat: pentru a tăia mai bine carnea, feliile se bagă în congelator câteva minute.
În felul acesta se vor întări și se vor tăia mai ușor.
În cratița în care vom pregăti sosul ragù se pune 100 gr unt la topit.
Carnea se călește în untul topit până se rumenește frumos, apoi se adaugă legumele.
Când legumele s-au călit, se adaugă supa strecurată cât să le acopere.
Se pune capacul peste cratiță, iar când scade zeama se completează cu supă.
Sosul se fierbe la foc mediu timp de 1-1 oră și jumătate, până terminăm supa.
Între timp se condimentează cu rozmarin și piper după gust.
La final se potrivește de sare (atenție pastele vor fi fierte în apă cu sare și se vor servi cu parmezan care este sărat).
Apa pentru paste se pune la fiert.
Când a început sa fiarbă se adaugă 2 linguri sare și pastele.
Se fierb doar jumătate din timpul indicat pe pachet.
Se scot cu o spumieră și se pun peste sos.
Se continuă fierberea, adăugând cate un polonic de apă ( apa în care au fiert pastele).
Se completează cu apă până ce pastele sunt fierte "al dente".
Se servește cu parmezan sau pecorino.
Comentarii
Trimiteți un comentariu