CIORBA DE PUI LA CEAUN


Poveste ceaunului adus în Germania nu este atât de complicată, pe cât de dorit a fost acest obiect în casă noastră.

Face parte dintre lucrurile cele mai valoroase din casă, are locul lui de cinste și întregește colecția "vintage".

Când spunem că am gătit ceva bun, pai da... ne referim la ceva ce nemții probabil ar considera "lux", fiind mari conservatori ai tradițiilor dedemult. 

INGREDIENTE
pentru 1 ceaun de 5 l

8 aripioare de pui și tacâmuri
1 ceapă mare
1 morcov
1 ardei roșu
1 felie căpățână țelină
1 tulpină cu frunze de țelină
4 cartofi potriviti
250-500 ml borș sau zeama de la 1 lămâie
fidea sau taiței de casă
1/2 cutie roșii în conservă
2 linguri zarzavat călit pentru ciorbe cu morcov și ardei
1 ou
1 legătură leuștean verde
1 legătură pătrunjel verde
sare


Carnea se spala bine și se pune la fier în apă rece.
Avem grijă să îi luam spuma de fiecare dată când este nevoie.

După ce nu mai face spumă se adaugă 1 linguriță de sare.

Atentie: dacă nu ați luat spuma la timp, adăugați o cană de apă rece, si va face din nou spumă, pe care o puteți aduna.

Legumele vor fi curatate si tocate in ordinea in care se pun în ciorba.


Morcovul și telina se curată, se spală și se taie mărunt. Se adaugă în oală.

Se adaugă primele, doarece sunt mai tari și vor fierbe mai greu.


Ceapa și ardeiul se curată, se spală și se taie mărunt. Se adaugă și ele la ciorbă.

Când legumele s-au fiert, se adaugă roșiile în conservă și zarzavatul călit pentru ciorbe.

Se ia spuma. După ce au fiert se adaugă jumătate din legătură de leuștean și tulpină de țelină, tocate mărunt.

Se pun la fiert în oală și cartofii tăiați cubulețe.

După 10 minute se adaugă și fideaua sau taițeii.

Când fideaua este aproape fiartă se adaugă borșul fiert separat sau zeama de lămâie.

Se mai lasă 10 minute, se ia spuma dacă este nevoie.

Se adaugă sare după gust.

Într-un bol se be oul cu câteva linguri de ciorba.


Ciorba se drege cu ou.

Se adaugă pătrunjelul și leușteanul tăiate mărunt, și se stinge focul.

Se servește simplă sau cu smântână, cu ardei iute, alături de PAINE DE CASA sau de mămăliguță.


Comentarii

Postări populare